Ce vedeti mai jos este un text pe care l-am scris acum vreo trei ani. M-am regasit cam in aceeasi situatie cu nici o luna inapoi si mi-am dat seama ca viata mea in ultimii trei ani fost in stand-by. Am tratat, ce-i drept, situatia cu mai multa maturitate, sper eu ca macar cu atat (in plus) sa fi evoluat, in rest, cu toata sinceritatea, cam nimic nu s-a schimbat din cele scrise mai jos, din pacate. Iata textul:
"Acum cateva zile, cineva cu ceva experienta de viata si de business in tara asta, imi spunea: “Daca as mai avea anii tai, ai vostri, primul lucru pe care l-as face ar fi sa plec din tara asta.” Cuvintele persoanei respective imi tot trec acum prin cap izbitor de des. De ce? Pai ecuatia e simpla: am 25 de ani, inca o viata in fata, sunt multe lucruri care-mi plac, dar aici nu le mai pot face pentru ca asa vrea tara si sistemul din Romania, leul scade, traiul se inrautateste de la o saptamana la alta, un job nu mai gasesti nici sa-l pici cu ceara, plus tot ce mai e pe lista masurilor de austeritate, aplicabile de la caz la caz. Deci, de ce sa nu te cari? “Macar incerci”, spunea aceeasi persoana de mai sus. Ma gandeam apoi, unde ar trebui sa pleci in conditiile date? Unde ar fi bine sa pleci sa te poti dezvolta frumos, sa ai parte de respect si civilizatie, de un dram de siguranta si de niste oportunitati. Ei – daca ai avea aceste lucruri, atunci cred ca ai dormi mai bine noaptea decat o faci in patul de acasa din Romanica, unde gandurile n-au ora de somn sau de stand-by, unde atunci cand deschizi televizorul stirile tot mai proaste, si la propriu si la figurat, iti umplu casa de “Doamne, ce ne facem?” Ca numai asta tot aud, indiferent unde ma duc. Nu fac exceptie nici oamenii cu afaceri, care pana nu chiar de mult, pareau stabile, pe picioare, cum se zice pe la noi. Investitorii vor fugi mancand pamantul, caci na, nu mai e rentabil. Angajatii devin pe zi ce trece , “jumatatile” de angajati ori nu si-au luat banii, ori nu stiu cum sa mai dramuiasca acea bruma de bani de pe ultimul fluturas de plata. Asta e tara in care traim. Si cand ma uit ca oamenii nu ies in strada sa-si apere si sa-si ceara drepturile, dar au energie si dorinta sa iasa in strada si sa ceara libertatea otv-istului Dan Diaconescu. [intre timp i-au inchis canalul, Slava Domnului, dar pe el inca nu...] Si la naiba zic, tara asta chiar isi merita soarta.
Desi am avut ocazia si alta data sa plec din tara mea, ca multi alti oameni, am ales sa raman (acum ii inteleg si am tot respectul pentru doctorii ce au parasit tara si nu numai). Iar acum imi vine in minte vorba unei persoane dragi mie, care a ales de asemenea acum mai bine de 25 de ani sa ramana la ea in tara: “Mai bine fruntas in tara ta, decat sclav in tara altuia”. Poate ca atunci a fost o alegere buna, acum insa, in anul 2010 in Romania, nu stiu daca problema se mai pune asa. Sa pleci din tara asta acum, cred ca este mai ales o chestiune de respect. De sine. Sau poate m-am inrait eu prea tare cu tot ce vad in jur. Deci? Destinatii? Sau totul o sa fie pana la urma bine si lumea va ramane iarasi impinsa de iubirea neconditionata pentru tara?"
(P.S.) Si ca sa nu inchid intr-o nota proasta, tocmai pentru ca am trait aceste lucruri, toate experientele avute pana acum ma vor sustine in ceea ce voi putea schimba eu si doar eu! :)
