Stiu cum suna. Si suntem ipocriti in fata unui astfel de moment. Din orice unghi ai privi. Fie din perspectiva celui care poseda sentimentul,
fie din perspectiva celor din jurul acestui personaj.
Cum? Pai, fie ca acel cineva e coplesit de pierderea cuiva,
sub orice forma, de la o despartire clasica, la o moarte sigura, si pana la
pierderea jobului sau neimplinire de orice natura. Exemplele pot, desigur,
continua, regasiti-va voi in multitudinea lor.
 |
| Sursa foto: elliesway.org |
Primul pas, atat pentru cel care simte durere, jale si plange
de se taraste ca un copil care nu poate merge, si urla ca din gaura de sarpe,
ca si cum ar fi fost ad-literam muscat, cat si pentru cei/cea/cel care asista,
este negarea. Cati de NU, si NU-uri auzi, la momente de mare jale?! Ei, da,
acum recunoastem, nu mai putem fi ipocriti: muuulllttiii, prea multi. Cel care
sufera, urla de NU-uri, iar cei din jur, nu fac altceva decat sa spuna
la fel, si constient si in mod amabil, nu fac altceva decat sa alimenteze
starea prostului de sufera ca si cum i-ar cadea pielea de pe el. Pentru ca nu fac altceva decat sa accepte tot ce spune, neaga, regreta, jeleste etc… 'Ajuta-l',
sa-l doara si mai tare, ajuta-l sa-si alimenteze negarea, ajuta-l sa sufere si
mai mult, sa curga rauri de lacrimi, sa urle pana trece prin pereti pana auzi
de dincolo “vai, saracul/saraca”! Si parca, tot prin pereti au ba, din orice
organism, trup, sange, carne, iese, se simte si transmite acel firicel de
mila, sau mai 'milos' spus, compasiune. Deci, esti al doilea ipocrit, ca ti-e
mila si spui numai lucruri dragute, din categoria: “ai dreptate” sau “lasa, ca
trece”.
Nu, nene, ala/aia de sufera n-o sa creada nicicum, in fix acea
secunda, ca va trece sau il doare fix in compasiunea ta ca ii dai tu dreptate,
dar ii permiti sa sufere, ii permiti sa jeleasca, de parca l-ai incuraja cu
orice amabilitate inepta pe care o scoti pe gura in acel moment.
Ei, da, e firesc sa pierzi, orice ar inseamna acea pierdere.
De la fireasca respiratie a vietii si pana la finalul acesteia, adica pan’ la
moarte.
Asta este, intr-adevar, greu de acceptat. Si, da, si durerea e fireasca si normala, dar numai daca este acceptata, pentru ca e firesc. Tot ce se intampla in aceasta viata, a mea, a ta, a lui, a ei, este firesc!
Asta este, intr-adevar, greu de acceptat. Si, da, si durerea e fireasca si normala, dar numai daca este acceptata, pentru ca e firesc. Tot ce se intampla in aceasta viata, a mea, a ta, a lui, a ei, este firesc!
