De Bine!

Un loc unde totul inseamna BINE. Ceea ce in cazul de fata se traduce in donatie. Donatie in adevartul sens al cuvantului. Aici veti gasi cu siguranta unul dintre cele mai 'curate' (mai ales la figurat) locuri, unde puteti bea un ceai atat de bun cat o donatie!

Sufletul parca ti-e mai plin cand stii ca tu ai baut un ceai bun si banii platiti pentru el se duc la cineva care sufera, cineva care are nevoie de ajutor pentru ca este bolnav. Aici mai gasesti si alte produse (haine, accesorii handmade super originale, carti etc) pentru care tu poti sa donezi bani, nu sa platesti pentru produsele respective, ci sa donezi pentru ele. Cat poti, cat ai si mai ales cat te lasa inima, cum se spune in popor! :) Produsele au un pret afisat, dar acesta este doar orientativ. Totodata, poti sa donezi si obiecte, trebuie doar sa vorbesti in prealabil cu Alina, sa stii de ce anume are nevoie. Alina, fata care este mereu acolo este cea care se ocupa de acest butic, ceanarie, locsor, cum vrei tu sa se numeasca, te va intampina cu zambetul mereu pe buze si-ti va explica, daca tu vrei sa stii, pentru ce caz lupta ea in prezent. Cazurile de care se ocupa Alina sunt cooptate din cadrul Fundatiei Mereu Aproape, insa de ales le alege singura. Asadar, in functie de ceea ce vrei sa stii, vei alege si cat sa donezi. Stii cum e, oameni suntem, cu cat esti mai implicat sau informat cu atat ti se deschide sufletul mai tare, iar in cazul de fata, la modul practic, si portofelul. De ce? Pentru ca tu nu ai timp sau poate esti prea slab de ingeri sa te interesezi singur de un caz ce are nevoie de ajutor. Deci, problema rezolvata. O ai pe Alina de acum. 

Iar ceaiul oricum il bei undeva, de ce, din cand in cand, sa nu-l bei aici?! :)

P.S. Recunosc ca am intrebat-o pe Alina cum se sutine totusi ceainaria, si mi-a spus asa: o parte se autosustine si o parte din banii unui domn investitor, daca vrei neaparat sa stii cine e, Alina iti va spune. :)

Confiența

Cui acorzi încrederea ta? 

Cu cine poți vorbi cu adevărat deschis? Cui poți spune absolut orice simți? Există cineva care îți cunoaște cu adevărat orice gând, orice îndoială, orice secret? Atunci ai dăruit încrederea ta cuiva! Cu orice risc, fără a te întreba dacă secretul tău este în siguranță și la fel de îngropat, așa cum este în colțisorul ăla cu lumina stinsă din mintea ta? Atunci ar trebui să știi că adevărul va fi întodeuna calea cea mai simplă spre eliberarea minții tale. Nu voi intra acum în detalii spirituale și prea filosofice, de tipul la cât de 'ușor' se va simți sufletul tău  după mărturisiri și etc... 

Fii sigur, absolut oricine ești, că orice cale vei alege, fie cea a secretului, fie cea a voalării, adevărul va exista 24 din 7 cu tine, în mintea ta, așadar ipoteza tăgăduinței nu va fi absolut niciodată 100% reală, completă. Rămâne la alegerea ta dacă 'bobocul' tău de credință îl va 'merita' altcineva în afară de tine! Știm cu toții expresia "Nu mai știe nimeni". Nu este adevărat, știi tu și uneori e de ajuns. Chiar dacă vei tănui, corpul tău va arăta secretul, îl va exterioriza, îl va comporta, iar cine va avea ochi să vadă, va vedea!!! Fii sigur/ă de asta! :)

Crede!

Pe ritmuri de dans, si nu doar, lasati inima sa faca ce vrea! Vine weekendul, goliti mintea, permiteti sentimentul! Sa aveti un weekend frumos, plin de culoare! :)

...

"Inima-i tresalta de fiecare data cand se gandeste acolo, isi doreste din nou, si vrea sa aiba, vrea sa simta, dar mintea ii spune ca e bine sa nu! Ce nu e bine? Cine spune ca nu e bine?! Permite-ti si sa gresesti, altfel nu vei aprecia nimic din ceea ce ai. Si ce daca vei suferi! Macar vei simti! Si ce daca n-ai sa mai crezi o vreme. Vei observa mai usor oamenii, vei sti cine merita. 

Nu mai cobori bariere, e ok sa ti se rupa inima in doua, daca de asta ti-e teama, indiferent de ce sau de cine. Riscul, aventura, jocul, incitarea, excitarea, dorinta, provocarea, atatarea, scuturarea...toate astea ne ridica sangele in pompa, stiu cum suna, dar e fix asa! Animalele din noi reactioneaza absolut de fiecare data la oricare dintre aceste lucruri si nu numai acestea. Si ce simti? Viata!!!!!!!

"Nu mai gandi!!! Fa-o!" - aude de undeva... "

Si eu spun: "Orice ar insemna asta!!! :)" 

Ce stare?

Astazi este Soare. La ce te duce cu gandul Soarele?
La caldura, la relaxare, la racoritoare, la nisip, la aventura, la bine! Insa iarna de afara nu-ti permite sa le vezi, nu-i asa?! Amalgamul de stari, cu un Soare frumos intr-o iarna rece, e cam tot ce ai putea sa vrei, poate o balaceala iti lipseste, dar se poate sigur si asta, daca tii neaparat. :) Deci ai si caldura, si relxare, si cocktail, si aventura si bine, dar si miros rece si realism. Alege tu ce vrei sa ai, ce vrei sa simti, ce iti doresti sa vezi!

Dar de ce sa nu le vrei simti pe toate, cand le ai pe toate??! :) 

Stii de ce?
Pentru ca poti! :)

MuNcA

Pretul a ceea ce faci este munca ta. Ceea ce faci zi de zi pentru a-ti castiga existenta, cum se spune. E o eticheta mare, pentru unii, mult prea mare. Am intalnit oameni pentru care intrebarea “cu ce te ocupi?” este esentiala si chiar decisiva. Decisiva in sensul in care iti acorda ori ba o sansa pentru, macar, o conversatie. Ceea ce nu este neaparat rau, inseamna ca acei oameni sunt doar extrem de selectivi. Si cred ca de la o varsta cu totii devenim selectivi, vine odata cu maturizarea, cu timpul, cu gandurile din ce in ce mai clare, mai sigure, mai echilibrate si mai targetate. Insa asta tine numai de nevoile noastre. Ne spunem, de ce sa ma ‘imprietenesc’ eu cu muncitorul ce da la picamar, ce rost are, nu-mi poate aduce nimic bun, nu ma poate ajuta cu nimic (gandul e marele pacat, toti am gandit asa macar o data, cine zice ca nu, pur si simplu nu recunoaste. E ca si exemplul ala cu masturbarea: sunt doua categorii de oameni, cei care o fac si recunosc si cei care o fac si nu recunosc J ).

Este relativ normal sa gandim din perspectiva fructuozitatii unei ‘relatii’, ca asa suntem noi ca oameni, animale pana la urma. Este clar ca acum cel putin o persoana se intreaba: dar e normal sa judecam oamenii dupa ceea ce fac? Cine face asta? Cine cunoaste cel putin un om care nu e la scara inalta in societate ca pozitie profesionala. Fereasca Domnul sa mai fie acel om si unul foarte apropiat. Cand cunoastem ceva e mai usor sa intelegi, o situatie, un om, o viata, o intamplare… Cand nu cunosti, deloc, e usor sa te lepezi, iarasi normal, nu cunosti omul, deci il privesti ca pe o eticheta, doar un trup si o informatie (spre exemplu, pozitia sociala, profesionala), ca unui sendvic, sa zicem – “hai sa vad daca e in termenul de garantie”. Stiu ca suna stupid, dar… J

Ei acum, ca doar n-om fi cu totii manageri, sefi, directori si patroni, cineva trebuie sa si stranga scena, nu-I asa? Si asta ce inseamna, ca ei nu merita respect, prietenie, atentie sau dorinta?!

Cati oameni, celebri sau mai putin celebri, n-ati auzit ca multumesc persoanei care ii imbraca, care le aranjeaza parul sau manichiura/pedichiura sau ca ii protejeaza. Care mi-e diferenta intre cel ce face o pedichiura si cel ce da cu matura, spre exemplu?! Haina sau mediul in care lucreaza, poate. In rest, e p’acolo. Suna dur asa, dar… J Sau cum ti-ai mai pune tu, corporatistule, funduletul pe colacul de wc, fara doamna de serviciu. Iarasi suna cam ciudat, dar… J Unii fara altii nu s-ar putea! Iar oamenii care refuza, absolut si imediat, orice fel de legatura cu un om “umil”, este fricos si atat. (Poate frica sa nu ajunga si el, asa cum crede "umil")

Pana la urma este vorba despre implinirea ta, ca fiinta, ca identitate. Daca-ti place ce faci, e de ajuns, cum stim ca spune vorba. Cu totii avem visuri, insa cati dintre noi facem fix ce-am vrea sa facem imediat ce terminam studiile, indiferent de nivelul acestora. Unii nici nu stim ce vrem, cand suntem atat de tineri si vrem de toate. Experienta este buna, toate experientele sunt cumulul produsului de azi, de cel ce te-ai privit azi de dimineata in oglinda. Esti fericit cu ce vezi? Daca da, inseamna ca orice ai face, este important pentru tine si e de ajuns. Daca nu, mai ai de experimentat si de descoperit. Daca te complaci, atunci e numai treaba ta. Viata e mai mult decat munca, dar satisfactia noastra, ca individ, conteaza mult in viata. J

Ce ai de pierdut?

Cati dintre noi suntem cu adevarat constienti cat avem de pierdut in viata asta daca… daca ce? Chiar asa, daca ce?

Daca te resemnezi; daca nu mai vrei; daca te sinucizi; daca nu mai simti; daca ti-e lene; daca ti-e frica; daca nu mai ai grija de tine; daca te lasi coplesit; daca ajungi la limita (ceea ce nu exista), si cati de daca mai pot fi…

Toate astea, intr-o forma sau alta, inseamna ca pierzi ceva. Orice, cat de mic si nepretios ar parea! Si o secunda daca pierzi e pacat, e secunda parte din viata ta! Cate se pot intampla intr-o secunda?! Sa pornim de la exemplul cu drobul de sare, sa ne amuzam si de situatie si de secunda?! J

Intr-o secunda te poti indragosti, intr-o secunda poti vedea ceva ce n-ai mai vazut, intr-o secunda persoana de langa tine, oricine si orice ar insemna pentru tine, iti poate oferi cel mai frumos zambet! Uitam sa traim!

Spre exemplu, eu urasc sa dorm mult, mi se pare ca pierd atat de mult timp. Prefer sa vad un film, macar raman cu ceva… Altii urasc sa piarda timpul in trafic si iau metroul sau autobuzul, altii nu suporta cozile de la casa de marcat si pleaca spre altceva, altii prefera doar sa se plimbe si sa observe, pur si simplu, oamenii…

Imi spunea cineva recent, ca a ajuns sa traiasca inert, fara un scop exact, fara ceva anume, fara ceva prezent, si pur si simplu nu mai simte. Ca nu a mai facut mare lucru pentru propria persoana, nici nu as vrea gandesc atat de extrem incat sa cred ca nu a mai facut nimic. Si-a furat propriile simtaminte, propriile placeri adevarate, propriile trairi, nu mai observa nimic, nimic din ce ar putea sa-I aduca macar o tresarire nu mai vede, asa ca o palma peste fata, poate asta ar fi o solutie extrema, am sa ma gandesc… J

O alta persoana, in schimb, parea ca se plange ca traieste prea mult, ca nu are atat timp, ca ziua este prea scurta si noaptea este de neajuns,  dar, pentru ca si aici este un dar, ca altfel nu s-ar mai povesti…, nu e de ajuns, ba dimpotriva, tot ii lipseste ceva, ceva profund, ceva real, acel ceva al propriei persoane… Pai si ce ai de gand? Atat, spui sau iti doresti cu adevarat?! Ehe, mama, de-ar fi sa spunem precum inteleptele noastre bunici: “maica, nimic nu-I bun. Zi, mama, multumesc Celui de sus ca esti sanatos” J

Si in viata asta haotica echilibrul se duce la dracu. Vrei si din aia, si din aia, si te infrupti, si iar mai vrei si gusti iar si iar si iar si nu mai ajungi sa simti niciun gust. Orice am avea, intotdeauna ne vom dori mereu altceva. Asa sa fie oare, sa fim noi lasati pe pamantul asta mereu nemultumiti, mereu cu un dar mare in gura?! Cred ca avem atat de multe incat nu ne mai dam seama, cred ca ar trebui sa detinem mai putine ‘bunuri’ si sa nu permitem sa devenim slavii uneltelor zilnice, ci sa ne dorim mai mult sa fim noi, sa observam si sa fim observati, sa share-uim mai mult, si nu pe Facebook, sa vedem mai multi ochi, sa cadram mai multe priviri, zambete, gesturi, fapte, sa traim, la naiba!

N-ai sa dai gres niciodata daca faci ce simti, si daca simti ca parca nu esti inteles de o persoana sau alta pentru ca ai facut ce ai simtit, inseamna ca acea persoana nu prea are ce cauta langa tine, mai mult sau mai putin, ati inteles voi!

Ofera-ti satisfactia de a fi tu!!! J

(Asa sa fie anul asta! J )