Incredere in sine sau aroganta?

Atatia ani mi-a fost greu sa inteleg daca unii oameni percep increderea in sine ca aroganta. Am inteles, insa, ca unii oameni o emana ca increde in sine pur si simplu, iar altii, pentru ca nu stiu cum sa o gestioneze o emana strict ca pe o aroganta.

E simplu de fapt. Increderea in sine tot incredere in sine este, indiferent de individ. Diferenta sta in bagajul mental si cel emotional al individului. Cum? Cel care emana aroganta, de obicei, ascunde frustrarile personale, de orice natura ar fi ele. El poate chiar are incredere in el, intr-o masura, dar nu e sigur ca si poate face ceva sau ca va reusi sa realizeze ceva, de asta masca arogantei e o optiune des intalnita la oameni, indiferent de mediul lor, clasa sociala, functie sau statut. Este, de fapt, un soi de sistem de aparare. Cred eu. Insa si sa ai increde in sine, pe bune, implica o reala munca, lucru normal si stiut, desigur. Dar asta e un alt subiect. :)

Multi subiecti mi-au stat in fata ochilor, si recunosc, ca nu mi-a fost foarte greu sa-i etichetez. Nu in sensul rau, ci in cel real. Sigur, totul privit prin propria prisma a ratiunii mele. Si foarte bine, poate fi gresit. Insa, eu cred, ca foarte usor distingi naturaletea de fortare, ori macar un pic de fortare. E ca in dans. Cand pasii dansului curg lin, usor, natural – il simti. Cand e prea fortat – de asemenea il simti, si nu-ti patrunde ‘acolo’.

Sursa foto: .elephantjournal.com

Si tot asa, ca si in dans, poti distinge o masca – pasi prea tehnici, numarati in minte, de pasii naturali ai dansului, pe care pur si simplu ii simti. Mi se pare ca lumea prezenta e atat de plina si de rapida incat strecoara putin oamenii. Si cred ca e foarte bine. Pentru ca tot mai multi oameni observ ca migreaza si mai mult catre liniste – cu tot ce inseamna cuvantul. Parca se bucura tot mai mult ca scapa o zi sau cinci zile de telefoane sau de laptoruri sau de taskuri, ori de responsabilitatile zilnice.

Lucrul acesta arata, in mod cert, ca oamenii vor si o viata a lor, nu doar o viata traita cu agenda in fata. Ori, acest lucru, nu inseamna decat ca tot mai multi oameni isi vor creste increderea in ei. Si nu oricum, ci natural. Si ma bucur ca voi trai acest fenomen, ca se intampla in timpul vietii mele. Ca voi vedea in viitor mai putine masti ‘tehnice’ si mai multi oameni care zambesc natural, asa cum ziua vine peste noapte, ca si cum ar dansa, incet, treptat, frumos… :)

Nuanta chimiei umane

Fiecare prietenie are nuanta ei, culoarea ei, accesul ei, limbajul ei, ‘privirea’ ei si discutiile ei. Vreau sa-i multumesc ei, o persoana speciala din viata mea, care m-a facut sa-mi dau seama cat de diferite si nuantate sunt prieteniile, prietenii.
Accesul inseamna, de fapt, cat de mult te primeste persoana respectiva, in definitiv, cat de mult isi permite persoana respectiva sa te primeasca. Asta e deja alta discutie, unde intervin: caracterul, produsul, adica persoana devenita la acel moment, sau suma experientelor persoanei respective, frustrarile, gradul de cunoastere, de acceptare, de intelegere, ego-ul… acelei persoane. De toate astea conteaza accesul tau catre prietena ta/prietenul tau. Asta nu inseamna ca tu nu trebuie sa dai nimic. La randul tau trebuie sa oferi, in functie de cele enumerate mai sus, depinde ce esti dispus - poate incredere, loialitate, deschidere, timp, ascultare, disponibilitate etc…
Spre exemplu, cu unul o anumita ‘nuanta’ a unei probleme sau chestii ce-o ai, cu altul doar partea ‘colorata’ a ceva-ului tau, iar cu altul – daca ai suficient noroc – vorbesti totul. Din fericire, eu personal, stiu ce inseamna sa ai un astfel de PRIETEN.

Sursa foto: misteriousgirls.wordpress.com

Dar am mai invatat un lucru, cumva tot de la prieteni. In final, chiar daca viata iti este umpluta si colorata de prieteni, viata ta tot tu o traiesti. Cum? Asta depinde numai de tine, de alegerile tale si de lucrurile in care incepi sa crezi cu adevarat. Nuanta chimiei cu tine, conteaza, de fapt, cel mai mult. Pentru ca, degeaba ai un munte de prieteni, daca nu ai ce sa le oferi. Daca tu nu esti in regula cu tine, nici cu ei, indiferent de nuanta chimiei umane, nu vei fi! 

Recent, am citit undeva pe o retea de socializare scris de cineva cum ca s-a saturat sa fie invinuit pentru esecurile si nemultumurile altora. Am empatizat cu asta, mi s-a intamplat, si ma gandeam ca ar fi un punct bun de plecare pentru ‘setarea’ acestei nuante a unei prietenii. Daca un prieten te invinovateste pe tine pentru esecul lui sau numultumirea lui, atunci trebuie sa te asezi putin si sa iti pui cateva limite in accesul tau fata de acest prieten. Evident, acuma poate interveni ideea de a-l intelege pe acel om, ca poate trece prin momente dificile. De acord. Insa, cu un sigur lucru nu cred ca te poti impaca atunci cand vine vorba de prietenii, si anume ca daca acel prieten crede ca tu ai putea sa ii faci rau (constient), atunci e posibil ca el sa nu te priveasca tocmai atat de ingenuu precum un adevarat prieten. Think about it! I did!

Atasamentul - Nu!

Macinata de apasari, intrebari si satula de atata urzeala de scenariu inutil, intr-o zi i-a scris, si-a luat inima in dinti si i-a scris lui: "Da, sunt om, cu ganduri, trăiri si sentimente si am ajuns, in sfarsit, sa nu-mi mai neg asta! Mă gandesc in fiecare zi, visez in fiecare noapte, simt in fiecare moment, e uman... Si nici nu mi-e jena ori frica sa recunosc. Am simtit si simt, iar asta este CEL mai important lucru din lume, lucru pentru care vreau, din nou, sa-ti multumesc! Si vremea asta viscolita parca ma roaga sa aflu de esti bine macar! Si pentru ca lucrurile ramase in aer vor ramane mereu in aer, as vrea, impreuna, sa si finalizam povestea noastra, pentru ca e a noastra. Nu am dreptul eu singura sa bat in cuie concluzii si sa raman, poate, gresit cu ele peste timp. Din respect pentru tot ce ne-am împins impreuna sa simtim, avem nevoie de niste răspunsuri. Stiu ca poate am exagerat, si n-o sa folosesc emotiile ca pretext. Însă, am invatat din asta ca dorul e un sentiment ce, bine ai văzut, mă poate domina. Tu?! Tu cum....?! Nu-ti fie teama, meritam amândoi sa nu mai avem apăsări, ci sa pastram bine amintirile frumoase, pe care impreuna le-am creat! Cu drag, cu emotii, trăiri, sentimente, speranta, zâmbete, sacrificii.... Pentru toate astea trebuie sa fim recunoscători, eu sunt, si sa nu rămânem cu neintelegeri, ci cu cele enumerate mai sus, inchise cu un zâmbet ca de 'noapte buna' ".

www.meditateinla.org

O cunosc, o privesc, stiu ca-i e greu sa-i astepte raspunsul, de parca in momentul asta viata ii depinde numai si numai de acest raspuns al lui…  De-am sti zilnic sa traim la fel, ca si cum doar acest moment, indiferent de ce reprezinta el, conteaza, si sa fii capabil sa-l traiesti la intensitatea definita anterior. Va dati seama cam cum am simti fiecare moment daca am simti ca parca de el ne-ar depinde intreaga viata, existenta, intregul viitor. La dracu, ACUM si doar ACUM conteaza, PREZENTUL. Credem ca ni se cuvine ce avem si mai credem ca ni se cuvine sa avem mai mult. Cine spune asta? De ce crezi ca ti se cuvine sa lasi orice ‘pe maine’? De unde stii ca mai ai timp? De ce iti imaginezi ca ai sa mori la +60 de ani, de ce crezi ca pana atunci ai timp sa le faci pe toate? De ce crezi ca timpul asta ti-ar fi cuvenit de viata?! De ce crezi ca o persoana ti se cuvine?

Nu ti se cuvine NIMIC! Nici macar tu singur nu poti sa crezi ca propria existenta ti se cuvine. Si asta numai daca tu singur te convingi ca asa este! Nici macar animalul de companie nu este AL TAU, nu este proprietatea ta, ci il ai in grija! Atat si doar atat! E complicata existenta, asa-i?! J

Nu e, insa exista un singur sentiment pe lumea asta pe care cel mai greu il stapanesti: atasamentul. Ar fi bine sa-l poti stapani, desi este, poate, cel mai greu lucru din lume, insa pentru umila existenta a unui cetatean prezent in societate, ar fi absolut de-ajuns sa fie observat, sa fie constientizat in momentul in care apare in reactii. Pentru ca, da, doamnelor si domnilor, este atat de periculos acest atasament, incat aduce cu el alte sentimente conexe precum: posesivitate, gelozie, orgoliu, lacomie, ehe, si lista poate continua. Ori reactia adusa de oricare dintre aceste trairi, stim bine ca aproape de fiecare data sfarseste DELOC bine.

In ghilimelele de mai sus, ea s-a lasat dominata de dor si orgoliu, a reactionat in consecinta si apoi?! Apoi liniste, tacere…. Care i-au adus ce?! Alte si alte sentimente si alte locuri de mii si milioane de ganduri si interpretari…., asadar a  suferit!

E bine sa iubim, animalul nostru de companie, persoana langa care adormim, parintii, copii, prietenii, insa la fel de bine ar fi si daca nu am crede ca ni se cuvin, sa nu lasam radacina mare si adanca: atasamentul, sa ne conduca si sa ne “ajute”, poate, chiar sa-i pierdem.

Iubirea inseamna libertate. Atasamentul inseamna atat de multe incat face ca totul sa devina complicat. De ce? Pentru ca el aduce cu sine dependenta! De orice-i permiti… persoane, masini, case, bani, droguri, alcool, anumite placeri, diverse stari, gadgeturi, ego… Iar dependenta nu aduce cu ea decat suferinta!