Ea vorbeste, el nu = echilibru! :)

Vrei sau nu vrei! E atat de simplu! Well, cand esti femeie, cica nu mai e atat de simplu. Pentru ca se intampla fel si fel de argumente si contraargumente, lista pro, lista anti, de ce asa si de ce nu invers, apoi apar intrebarile de tip “si daca….?”, apoi creierasul se umple de jde ganduri, scenarii si diverse alte lucruri, si ghici ce, intervine confuzia. Si iata cum femeia, “nebuna naibii” – cum ar spune un barbat :), isi pune podul palmei in barbie si nu mai stie ce Dumnezeu vrea….desi, in mod cert, la inceputul procesului de analiza stia, peste 1.000%... :)

De ce se intampla asta?! Pentru ca femeia are nevoie de convingere, de un oaresce dram de certitudine, stabilitate… De ce? Pentru ca ii este teama. Si lui de ce nu ii este?! Pentru ca el nu sta sa analizeze jde ipoteze, unele dintre ele, pe buna dreptate, inutile. E ca situatia aceea atat de logica: “Mi-e frig. Pune o patura pe tine”. Si da, este logic, el asa ar face. Dar ea, parca ar vrea s-o iei in brate, dar nici s-o tii prea strans, c-o lasi fara aer, dar nici prea usor, ca e posibil sa te suspecteze de constrangere sau si mai mult, poate sa creada ca in acest rastimp, ghici?! da, te gandesti la alta! :)

Dragi barbati, credeti cand spun asta, femeie fiind, la naiba, nu este DELOC usor sa gandesti atat de mult. :) O, Dumnezeule, de cate ori am auzit in toata viata mea: “Simona, gandesti prea mult!!!” :) Poate, uneori! :)

Dar, tot dragi barbati, este nevoie! De asta existam impreuna, se creeaza, prin natura vostra si a noastra, un echilibru, fara de care nu ar putea exista parteneriate intre sexe opuse, de orice natura. Pentru ca superficialitatea voastra, uneori ‘prea’ superficiala :), vine in contrabalans cu ‘prea’ multa noastra gandire si bam, rezulta un echilibru.

Sursa foto: cotidianul.ro

Recunosc, mie imi place sa vorbesc, sa dezbat, sa analizez, sa despic un fir in patru sute, sunt om de comunicare, ce sa fac, dar numai cu o conditie: sa am cu cine. Si Slava Domnului, am cu cine!
Totodata, toate aceste lucruri le-am realizat datorita prietenilor mei de sex masculin, nu de alt soi, ci prietenie – in adevaratul sens al cuvantului. Nu de alta, dar nu vreau sa las loc de interpretari. :)

Si-am obervat o multime de situatii in care femeile din vietile acestor baieti, pe bune ca uneori exagerau, rau! :) Si-am invatat, si-am avut un proces de discernamant rapid, in care intelegi ca nu e bine sa ajungi la exagerare.
Acum, nu vreau sa para ca iau apararea fetelor, insa destul de multe dintre aceste situatii erau cauzate de o comunicare defectuoasa a lor, a masculilor, tocmai din cauza acestei atitudini simple, superficiale. Dumnezeule, uneori parca le este, pur si simplu, lene sa vorbeasca. Iar noi vrem sa auzim, sa stim, sa fim sigure, sa ni se explice…asta e, probabil ca datorita instinctului matern, noi suntem panicoase din fire. Pentru ca, fetelor, vreti sau nu sa recunoasteti, barbatii vostri sunt si copii vostri. Desi, nu stiu de ce-mi pun problema ca n-ati recunoaste, o faceti deja si n-ati avea cum sa n-o faceti, cand acest fapt este mai mult decat evident!

Eu zic sa nu ne mai suparam pe echilibru si sa ne iubim – asa cum stim, in fiecare specie de relatie pe care-o avem! Merita!!! 

Cu tot cu riscul crizelor de apoplexie, si de-o parte si de alta! :D