Saturday, February 7, 2015

“All about…timing”!

Și eu cred în sincronizare. Mi se pare că timpul propice pentru ceva, orice ceva, este unul dintre cei mai importanți factori pentru întamplarea unui lucru, bun de obicei. :) Un job nou, un prieten nou, o relație nouă, purtarea ‘acelei’ conversații cu mama, momentul în care alegi chiar să te lași de fumat… Cred cu tărie că acel potrivit moment este totul pentru ca acel lucru să intre armonios în viața ta.

Am citit undeva: “lucrul potrivit la momentul nepotrivit este lucrul nepotrivit”. Mi se pare că acest citat exprimă cam tot ce se mai poate spune despre timing, despre sincronizare sau momentul potrivit.
E ca și cum te-ai căsători la 20 de ani. Evident, că sunt și astfel de cazuri, și evident că există și cazuri chiar foarte reușite de acest fel! Dar acela chiar a fost momentul lor potrivit. Însă, pentru cei mai puțin norocoși, sau mai puțin hotărâți asupra dorințelor lor, 20 de ani este o vârstă și “un moment” fără prea multă sinconizare în ceva… Preocupările acelui moment, căci tot mergem pe acest exemplu, sunt dintre cele mai multe, dintre cele mai confuze și dintre cele mai experimentale – iată de ce un lucru bun nu are cum să fie unul bun într-un moment prost. Pentru că nu ai ști că e un lucru bun, pentru că momentul tău nu este unul bun.


Cred, mai degrabă, într-o relație mai “târzie”, tot pentru a merge pe exemplul anterior, pentru că mai târziu tulburarea mai pleacă, momentul devine mai așezat, mintea mai limpede, iar lucrul bun apreciat. La momentul potrivit!

Așa cum '20 de ani' are o multitudine de lucruri potrivite pentru momentul acela potrivit. Precum o îndrăgosteală infernală, cu trăiri intense câștigate intens și pierdute și mai intens! Știu că nu sună prea potrivit, dar este foarte potrivit pentru acel moment și pentru ceea ce vei deveni la momentul de mai târziu, pentru a fi pregătit să vezi un lucru bun, la un moment și mai bun!

No comments:

Post a Comment