Anul 2010 si resursa umana

Cu doi ani in urma, resursa umana reprezenta instrumentul cel mai important pentru firme si companii. Va amintiti ce standarde aveau atunci cei intervievati? Isi negociau salariile numai in moneda euro, desi nu era nici atunci, si nu este nici acum pe piata autohtona. Si nu numai ca negociau, aproape sau chiar impuneau: “Vreau atat sau nu vin”. Punct.

Mai simplu de atat se poate? La momentul ala, cand piata urla de activitate, cand praful intra in case pe sub usa, si-n debara, de la “mormanul” de santiere din Bucuresti si din tara (si asta e doar un exemplu-era cel mai vizibil, in strada cumva), da, era simplu sa te duci cu hartia numita CV in brate si sa spui scurt si raspicat o suma pretentioasa. Si mai mult decat atat, in multe cazuri angajatorul sa spuna da.

Dar si acum resursa umana este foarte importanta, fara de ea nu se poate. Numai ca acum termenii s-au schimbat.Reduceri de personal (nu ma refer la institutiile de stat), program mai extins de lucru, caci unul nu poate face cat doi, executiile mai clare – ca sa nu zic ordine- iar despre salarii ce sa mai zicem? Amintesc doar, poate cea mai intalnita replica din acest punct de vedere: “Mai bine mai putin, decat nimic”.

Nu stiu daca sa fiu sau nu de acord cu acest lucru. Cu ce nu pot insa sa fiu de acord este faptul ca acum oamenii fac mult mai usor ceea ce nu le place (ori unii nu fac deloc). Multi au un job cu o activitate care nu le place sau nu li se potriveste sau etc….mai gasiti voi situatii, sigur ati intalnit. Si acum imi vine in minte expresia unei persoane dragi mie: “Ce e munca de fapt? Prostitutie. Prestezi ceva pentru bani”. Asa e, logic si realist vorbind, este corect. Dar atunci de ce sa mai faci si ceva ce nu-ti place? Pentru ca e mai usor de spus DA acum. Pentru ca nivelul de trai este cel care ne impune sa spunem DA unui post cu care poate n-avem nici cea mai mica legatura, si nici cu pregatirea, nici cu studiile, nici cu experienta acumulata…
Interviurile? Cum mai decurg ele? Mi-as dori sa se faca un studiu real in privinta aceasta. Sa vedem, nu neaparat ce s-a schimbat, dar mai ales cum s-a schimbat. Tonul, expresivitatea, gestica, atitudinea, mimica, tinuta, si da, privirea….. De dominat stim acum cine domina, in niciun caz cine domina si conducea un interviu acum doi ani. Acum, angajatorul este cel care are fraiele, desi in aceste conditii de piata ma indoiesc ca-I face tocmai placere sa fie intr-o astfel de postura. Insa, din pacate, asa se intampla.

Aud multe voci, si voci chiar tinere, care spun: “Sa stii ca mie imi pare bine ca e asa, criza, recesiune, prea ne-o luasem in cap, prea aveam multe, prea era totul cam pe tava”. Alte voci, deopotriva mature si tinere , se intreaba cand se va remedia totul, cand se vor mai intampla lucruri, cand incasez si eu factura cutare… si exemplele pot continua. Oare “lectia” asta, ca altfel nu stiu cum sa-i zic, chiar e buna, chiar ne va invata ceva, oare va schimba asta ceva in mentalitatea oamenilor, care acum (multi dintre ei) fac ceva ce nu le place pentru painea aia de pe masa?! Vor tine cont oamenii de ceea ce le place sa faca, vor face ceea ce le place sa faca, vor risca intru-totul sa se dedice dorintei lor?! Stiti cum se spune, cand faci ceva cu placere, faci si bine, deci ai rezultate. Si vorba unui domn pe care l-am intervievat acum ceva vreme: “In business aduni ceea ce sadesti”. Si cred ca nu doar in business.